Informațional

Evoluția și direcția strategică Comcereal Vrancea – din 2026 spre viitor!

comcereal blog

Comcereal Vrancea este o companie cu tradiție în agribusiness-ul românesc, activă de peste două decenii, care a evoluat constant prin adaptare la dinamica pieței și prin investiții susținute în dezvoltare.

Astăzi, compania reunește o echipă de peste 200 de angajați și operează integrat în mai multe segmente ale lanțului valoric agricol. Activitatea agricolă include exploatarea a 4500 de hectare de cultură vegetală, operarea a 4 baze de colectare a cerealelor în județul Vrancea și un depozit dedicat inputurilor agricole, consolidând o prezență puternică în regiune. Mergem pe direcția unei agriculturi sustenabile prin practicarea de tehnologii specifice cu lucrări de protejare a solului. Pentru 140 hectare realizăm recolte cu certificare ecologică . Iar 70 hectare sunt în administrare intensivă, în pomicultură, prin brandul Livada Fermecată livrăm afine, cireșe și nuci în mari rețele de retail din România și la export.

Structura de management a fost întărită în ultimii ani prin atragerea de profesioniști cu experiență consistentă în companii multinaționale, acoperind domenii precum trading, distribuție, FMCG și management financiar.

În ultimii ani, Comcereal a înregistrat o creștere accelerată a businessului:

Cifra de afaceri a crescut cu peste +100% în 2025 față de anul anterior, cu o proiecție de creștere de aproximativ +95% pentru 2026;
EBITDA este în creștere, cu un obiectiv de evoluție de peste +150% în 2026;
Volumul total de operare a crescut cu aproximativ +275%, cu o perspectivă de dublare în anul următor.
Disciplina financiară și eficiența operațională sunt susținute inclusiv prin îmbunătățirea continuă a indicatorilor de recuperare a creanțelor, care au crescut de la aproximativ 80% la 90%, ajungând ulterior la circa 97%.

În paralel, compania a realizat investiții importante în dezvoltarea operațională și comercială:

Extinderea echipelor de trading și distribuție a inputurilor agricole
consolidarea prezenței în retailul modern (IKA) pe partea de panificaţie
dezvoltarea portofoliului de produse și adaptarea acestuia la cerințele pieței
deschiderea de canale de export direct pentru valorificare a cerealelor

În ceea ce privește finanțarea, compania utilizează instrumente specifice într-un mod firesc, pentru susținerea creșterii și a extinderii volumelor de business.

Direcția strategică a companiei este clară și orientată pe termen lung.

„Ne propunem ca, în următorii ani, să devenim principalul hub agricol independent din zona Moldovei și a Dunării de Jos, integrând fermieri, logistică, tehnologie și comerț, pentru a crea o piață modernă, transparentă și profitabilă pentru toți actorii din lanțul agricol."

                            — Cătălin Scutaru, Director General Adjunct

Comcereal își continuă dezvoltarea pe baze solide, cu focus pe creștere sustenabilă, consolidarea relațiilor comerciale și extinderea rolului său în ecosistemul agricol regional.

Rămânem deschiși pentru dialog direct și colaborare cu toți partenerii noștri, în special cei din sfera financiară, care pot finanţa ambiţiile noastre de dezvoltare.